Postat de admin la Mar, 04/21/2020 - 19:08
cromoterapie

Cromoterapia: Este eficientă?

Numeroși cercetători au observat că toate culorile au efecte fiziologice și mai ales psihologice, fapt cunoscut concret și cu ocazia Congresului Internațional al Culorii, ținut în 1985 la Monte Carlo. Printre temele dezbătute s-a aflat și „influența culorilor asupra psihicului oamenilor”, la discuții participând nu numai medici, pedagogi, urbaniști, farmaciști, industriași și chiar specialiști în marketing. Vorbitorii au adus multiple exemple în legătură cu influența fiecărei culori asupra oamenilor. Farmaciștii au atras atenția fabricanților de medicamente că produsele destinate bolnavilor de inimă colorate în roșu sunt greu tolerate de aceștia. Biologul canadian Wolffarth a constatat că bătăile inimii și tensiunea arterială cresc într-o încăpere cu pereții roșii, chiar la nevăzători. El a mai observat că tensiunea arterială a scăzut la elevii unei școli, după ce pereții claselor au fost revopsiți din portocaliu în albastru foarte deschis. Același fenomen a fost observat și la elevii nevăzători.

Ținând cont de influența culorilor asupra bolnavilor, unele fabrici au pus pe piață medicamente destinate celor astenici și depresivi, colorate în galben și portocaliu (culori cunoscute pentru proprietățile lor dinamizante), pentru anxioși în albastru deschis (culoare sedativă), iar pentru ameliorarea durerilor în roz (culoare calmantă). Aceleași fabrici nu mai colorează în roșu - de mai multă vreme - medicamentele pentru bolnavii de inimă sau cu hipertensiune arterială.

Un exemplu elocvent este „Povestea podului londonez Black Friers”, de pe care se aruncau pe apa Tamisei numeroși sinucigași. După revopsirea sa din negru în verde foarte deschis, numărul sinucigașilor a scăzut enorm, specialiștii punând acest fapt pe seama noii culori, recunoscută ca sedativă și relaxantă. Culorile pot influența atât de mult starea de spirit a unei persoane încât pot provoca adevărate suferințe. Despre Conde, general al lui Ludovic al XIV-lea, se spune că își pierdea imediat buna dispoziție când avea în fața ochilor un obiect de culoare verde. Beethoven îi scria prietenului său Wegeler că-i este imposibil să-și găsească armoniile, dacă nu are în fața ochilor un tablou colorat. Goethe spunea despre culori că ele acționează asupra sufletului, putând trezi sentimente, idei, emoții, care ne aduc liniște sau ne agită și provoacă tristețe.

Specialiștii cromoterapeuți mai spun despre culori că ele acționează și asupra unor țesuturi și organe, direct sau indirect. De exemplu, culoarea roșie ameliorează metabolismul și stimulează funcțiile ficatului, stimulează sistemul sexual masculin, crește frecvența bătăilor inimii și tensiunea arterială. Organismul, expus multă vreme la o lumină puternică sau la culori foarte vii, reacționează prin descărcări hormonale. Lumina albastru-violet are o acțiune favorabilă asupra icterului noului-născut. S-a mai observat că unele animale și plante reacționează și ele la unele culori: curcanii și taurii devin furioși la observarea culorii roșii, muștele se așază mai mult pe obiectele vopsite în culori foarte deschise (galben, roz) și le evită pe cele închise (negru, albastru sau maro), albinele vizitează mai des florile albastre, iar fluturii mai des pe cele care au un colorit asemănător cu al lor. Plantele se dezvoltă mult mai bine într-o ambianță cu lumină roșie sau violetă și, paradoxal, nu se dezvoltă deloc într-un spațiu colorat verde.

 

Share: